Problema datoriei publice începe să explodeze : ori se fac corecţiile acum , cu ...

zf.ro · Feb 23, 2026 · Collected from GDELT

Full Article

Săptămâna trecută, pe lângă strângerea de mână a preşedintelui Nicuşor Dan cu Donald Trump la Washington, intră sau nu FCSB în play-off, un alt subiect care a făcut Breaking News a fost cel legat de creşterea datoriei publice la peste 60% din PIB, un nivel considerat de alarmă.Conform datelor prezentate cu întârziere de Ministerul Finanţelor, la finalul lunii noiembrie 2025 datoria publică a României a ajuns la 1.121,4 miliarde de lei, reprezentând 60,2% dintr-un PIB de 1.862,2 miliarde de lei, neactualizat. Având în vedere că şi în luna decembrie am acumulat deficit bugetar, când vor veni datele pe tot anul 2025 nivelul datoriei publice va fi mai mare. Din această datorie, 516 miliarde de lei este datorie în lei şi 512 miliarde de lei este datorie în euro – 490 de miliarde de lei şi dolari - 112 miliarde de lei. Conform execuţiei bugetare pe 2025, dobânzile plătite anul trecut în contul datoriei publice au fost de 50,4 miliarde de lei, reprezentând 2,6% din PIB, la un PIB de 1.909 miliarde de lei. La un nivel de peste 60% din PIB al datoriei publice ar fi trebuit să intre în acţiune un plan de corecţie, de gestionare şi chiar reducere a datoriei publice, conform legii, dar din păcate nu există aşa ceva. Săptămâna trecută, în conferinţa de prezentare a raportului privind inflaţia, care în continuare este mare, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a comentat pe seama creşterii datoriei publice la un nivel de peste 60% din PIB, susţinând că trebuie să existe corecţii pentru că România este expusă la împrumuturi externe pentru finanţarea acestei datorii şi nu prea este bine să umbli aşa de des prin afară după împrumuturi. Deja România este cel mai mare vânzător de obligaţiuni în euro din regiune depăşind chiar Polonia, o ţară mult mai mare şi mult mai puternică. Problema este că piaţa internă nu poate acoperi în integralitate necesarul de finanţare al Ministerului de Finanţe, adică finanţarea deficitului bugetar anual curent plus refinanţarea datoriilor care ajung la scadenţă şi care trebuie rostogolite pentru că nu sunt suficienţi bani pentru a le plăti. Spre exemplu, în acest an Ministerul de Finanţe are un necesar de finanţare de 260-275 de miliarde de lei, în lei şi valută, ceea ce este destul de mult. Finanţarea în valută este mai ieftină, dar te expui şi mai mult pieţei externe, în timp ce finanţarea în lei are un cost mai mare, dar este luată la nivel local. Problema este că această datorie publică, care se regăseşte cu dobânzile aferente în bugetul anual al României, creşte într-un ritm accelerat, numai anul trecut datoria având o creştere de nu mai puţin de 5,4% din PIB până în noiembrie, plus ce va veni şi din decembrie. Iar dobânzile care trebuie plătite anual pentru datoria de până acum plus datoriile care vor veni, pentru că avem deficit bugetar în fiecare an, cresc exponenţial. Dacă anul trecut am ajuns să plătim dobânzi de 2,6% din PIB, în viitor vom plăti 3-4% din PIB anual numai dobânzi. Bugetul nu-şi poate permite să plătească la nesfârşit această creştere (atât a cheltuielilor cu dobânzile cât şi creşterea nominală) lună de lună, a datoriei publice. Pieţele financiare nu ne vor împrumuta la nesfârşit, chiar dacă plătim cele mai mari dobânzi din zonă. La un moment dat se va scurtcircuita şi acest lucru. Problema este că în acest moment creşterea datoriei publice, creşterea cheltuielilor cu dobânzile nu pot fi oprite. Economia, adică PIB-ul, are o încetinire vizibilă de creştere, cheltuielile bugetare sunt extrem de rigide şi niciun partid din coaliţie nu ar accepta reducerea salariilor şi a pensiilor, de cheltuielile cu bunuri şi servicii nu prea poţi să te atingi că acolo sunt banii partidelor şi a sistemului, iar dacă tai din investiţii nu mai ai nici bruma de creştere economică care este acum. Dacă creşti taxele şi impozitele, acest lucru afectează consumul, investiţiile, pleacă banii din ţară, iar economia intră în recesiune, aşa cum s-a întâmplat în ultimele două trimestre de anul trecut. Partidele care alcătuiesc coaliţia de guvernare – PSD, PNL, UDMR, USR – îşi petrec timpul încercând să-l facă pe premierul Ilie Bolojan inamicul public numărul unu şi principalul autor al recesiunii în care am intrat, asta în timp ce îşi dau reciproc la picioare sperând să nu fie asociaţi cu criza economică, aşa cum percepe publicul situaţia actuală. Nu ştiu dacă cineva îşi mai aminteşte că la finalul annului 2024 guvernul Ciolacu, format din PNL şi PSD, a negociat cu Comisia Europeană Planul Bugetar-Structural pe termen mediu, care ar fi trebuit să fie planul de ajustare a deficitului bugetar al României şi readucerea lui la un nivel de 3% din PIB în 2030-2031. Asta ca să nu pierdem fondurile europene şi finanţarea de pe pieţele internaţionale, fără de care suntem morţi.Deja România a deraiat chiar din primul an al Planului – 2025 -, înregistrând o creştere economică extrem de redusă de numai 0,6% din PIB, faţă de 2,5% cât era în plan, iar datoria publică deja a trecut de 60% din PIB în 2025, când ar fi trebuit ca acest lucru să se întâmple abia în 2027. Oricine ar veni la Palatul Victoria, alt premier, altă coaliţie, alte partide, se vor trezi cu aceleaşi cifre pe masă. Datoria publică a României începe să constituie o mare problemă, pentru că ea creşte odată cu deficitele bugetare, la care se adaugă dobânzile mari care sunt plătite. Şi nimeni nu acceptă să împrumute România la dobânzi mai mici decât Polonia sau chiar Ungaria, pentru că riscul asociat României este mult mai mare, cel puţin aşa cred analiştii externi şi agenţiile de rating. Datoria publică şi nivelul anual al dobânzilor care trebuie plătite reprezintă o mare problemă şi pentru că se interpune cu necesitatea reducerii deficitului bugetar. Ca România să ajungă la un deficit bugetar de 3% din PIB la nivelul anului 2030, adică în cinci ani, ar trebui să aibă surplus primar, adică cheltuielile să fie egale cu veniturile, dacă nu chiar mai mici, ceea ce pare acum imposibil. Anul trecut, cu toată îngheţarea de pensii şi salarii şi majorarea TVA şi a accizelor, bugetul a avut un deficit primar de 5% din PIB. Diferenţa până la 7,65%, cât a fost deficitul bugetar total, o reprezintă cheltuielile cu dobânzile, care au fost de 2,6% din PIB, un nivel extrem de ridicat. Cum poate să obţină Guvernul, indiferent de numele lui, un surplus bugetar primar în condiţiile în care bugetul este extrem de rigid, nimeni nu vrea să taie cheltuielile, nimeni nu vrea să facă reduceri de personal, niciun partid nu vrea să schimbe ceva, iar la nivel de venituri, dacă mai creşti taxele şi impozitele, economia nu se duce în recesiune, ci într-o scădere economică peste noapte. Nicolaie Chideşciuc, unul dintre cei mai cunoscuţi economişti români, mai ales că lucrează la Londra pentru JP Morgan, cea mai mare bancă americană, ne-a reproşat nouă, Ziarului Financiar, că scriem prea puţin despre problema datoriei publice a României, într-o evoluţie a ei în următorii ani (ca să atragem atenţia), când România are toate şansele să intre într-o criză dacă nu face ceva acum. Ca să ajungi la surplus primar de 3%-4%-5% din PIB - din care să scazi cheltuielile cu dobânzile de 2%-3%-4% din PIB şi să ajungi la un deficit bugetar total de 3% din PIB - trebuie să ai o evoluţie spectaculoasă a veniturilor sau o reducere la fel de spectaculoasă a cheltuielilor, ceea ce pare imposibil acum. Ori să găseşti venituri suplimentare extrabugetare - cum ar fi veniturile din gazele din Marea Neagră, vânzarea unor active de stat (acţiuni la companiile de stat, proprietăţi) - ca să poţi să reduci din soldul datoriei, ca să nu mai crească atât de rapid. Oricum, strângerea bugetului de acum, respectiv încercarea de a reduce deficitul bugetar de la 7,65% din PIB în 2025 la 6,2% din PIB în acest an, şi tot aşa până ajunge la un deficit bugetar de 3% din PIB peste cinci ani, este un efort considerabil, care afectează nu numai bugetul, ci şi economia şi nu în ultimul rând echilibrul politic şi social. Indiferent de cine va fi la Palatul Victoria, tare mi-e teamă că se va izbi de problema datoriei pulice şi nu prea va avea de ales, pentru că nu vor mai fi soluţii şi variante pe masă decât ajustări mari şi dureroase. Ilie Bolojan este un premier de sacrificiu, de austeritate, dar tare mi-e teamă că şi următorii premieri vor fi la fel şi nu se vor înghesui prea mulţi să vină la Palatul Victoria. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels