
cotidianul.ro · Feb 21, 2026 · Collected from GDELT
Published: 20260221T163000Z
Potrivit acestuia, avem obligaţia să luăm poziţie şi să acţionăm. Nu doar prin sancţiuni legale, care există şi sunt severe, ci şi printr-un mesaj public ferm: “Medicii, asistenţii, paramedicii, pompierii nu sunt ţinte, aşa cum nu sunt nici poliţiştii sau jandarmii”, spune Arafat. ”Ce s-a întâmplat la Borşa şi la Târgu Jiu este inacceptabil! Medici de urgenţă agresaţi fizic în timp ce încercau să salveze vieţi. Nu pe hol, nu într-o discuţie contradictorie, ci în camerele de resuscitare, în momente critice. În ambele cazuri, motivul a fost ca echipele medicale nu au permis accesul aparţinătorilor în spaţiul de resuscitare. Şi vreau să fie foarte clar ca astfel de decizie nu este una arbitrară. Este o regulă medicală de bază, o regulă de siguranţă, făcută pentru pacient. Pentru ca echipa să poată lucra eficient şi să aibă o şansă reală să salveze viaţa. Să loveşti un medic în timp ce se luptă să salveze o viaţă este un act de violenţă extremă. Dar este şi un act de iresponsabilitate care pune în pericol chiar pacientul pentru care pretinzi că lupţi”, scrie şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, într-o postare. Agresivitatea a crescut ”Consecinţele sunt clare: frică, tensiune, epuizare şi, în final, un act medical afectat. Puţini cunosc faptul ca medicii şi asistenţii din UPU sunt adesea aceiaşi oameni care urcă pe ambulanţele şi pe elicopterele SMURD. Sunt cei care intervin la accidente grave, incendii, dezastre. Oameni care îşi riscă viaţa pentru a o salva pe a altora. Nu sunt funcţionari anonimi. Sunt profesionişti care aleg, zi de zi, să fie acolo când lucrurile sunt cel mai greu de dus. Nu spun că nu pot exista probleme. Pot fi situaţii de comunicare deficitară, pot fi comportamente care trebuie corectate. Dar acestea se rezolvă pe căi legale şi instituţionale, nu prin violenţă. Şi sunt convins că vorbim despre excepţii, nu despre regulă. Regula este munca sub presiune enormă şi deciziile luate în câteva secunde, cu impact direct asupra vieţilor oamenilor. Violenţa faţă de personalul medical are efecte imediate dar şi pe termen lung. Scade calitatea actului medical, creşte riscurile pentru pacienţi şi îi îndepărtează pe profesionişti de un domeniu deja extrem de solicitant”, arată Arafat. Se rupe relaţia de încredere ”Agresarea unui cadru medical aflat la datorie rupe grav relaţia de încredere dintre societate şi cei care o îngrijesc. Este inadmisibil ca într-un spaţiu care ar trebui să fie protejat prin definiţie cum este unitatea de primiri urgenţe, personalul medical să se teamă pentru propria siguranţă. În medicina de urgenţă, orice act de violenţă înseamnă timp pierdut. Şi uneori poate insemna vieţi pierdute”, conchide Raed Arafat. Citește și: Scandal la Spitalul Târgu-Jiu: Medic bruscat și rănit în timpul gărzii Un medic de la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu a fost bruscat şi împins de ruda unei paciente aflate la Unitatea de Primiri Urgenţe, pe care încerca să o stabilizeze. Agentul de pază a intervenit imediat, iar angajaţii din UPU au sunat la Poliţie. La ieşirea din salonul unde a avut loc agresiunea, medicul a alunecat şi s-a lovit puternic la picior. Conducerea spitalului „condamnă ferm” orice formă de violenţă împotriva personalului medical. Două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost reţinute în urma agresiunii. Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” atrage atenţia că agresiunile fizice, ameninţările şi abuzul verbal împotriva angajaţilor din sănătate sunt inacceptabile şi solicită aplicarea prevederilor din contractul colectiv de muncă din sănătate potrivit cărora astfel de acte sunt considerate accidente de muncă. Citește și: Violența în spitale! Sindicaliștii cer protecție legală pentru medici Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.